Astra a reușit să se califice în finala Cupei României, după ce a învins-o pe Dinamo în returul semifinalelor, scor 0-1 (5-4 d.p.). Mihai Popa, portarul giurgiuvenilor, a avut un discurs neașteptat, la finalul meciului.
Mihai Popa a reușit să apere ambele penalty-uri executate de Andreas Mihaiu, la loviturile de departajare, după ce arbitrul a dictat repetarea primului, deoarece goalkeeper-ul nu se aflase cu un picior pe linia porții, în momentul executării.
Mihai Popa (20 de ani) a fost transferat de Astra, în vara lui 2019, liber de contract, de la Viitorul. Acesta mai are contract până în 2022 cu formația giurgiuveană.
Deși a fost „eroul” Astrei în meciul cu Dinamo, tânărul Mihai Popa nu a dorit să vorbească foarte mult despre calificarea în finala Cupei României și a semnalat faptul că, pentru echipa sa, urmează meciuri de „foc” în campionat, acolo unde se află pe locul 7 din play-out.
„Cel mai greu moment, când am primit gol în min 98 (n.r. minutul 89) sau ce minut era. Acum suntem fericiţi, vă daţi seama! Am pierdut două meciuri în campionat în minutul 90 şi acum vine o victorie în Cupă. Ne calificăm în finală, suntem foarte fericiţi.
E o seară fericită, minunată, ne-am calificat în finală şi e normal să fie aşa! După un moment greu, sigur, am greşit, nu m-am aşteptat să bată acolo, dar acum sunt fericit. Calificarea înseamnă extrem de mult, a fost un sezon foarte greu, încă încercăm să ne salvăm de la retrogradare şi o finală înseamnă mult.
Ruşinea o spălăm în campionat, trebuie să câştigăm cele două meciuri rămase şi spălăm ruşinea. Acolo sunt finalele, trebuie să le câştigăm şi terminăm sezonul foarte bine”, a declarat Mihai Popa, la finalul meciului cu Dinamo.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER